...O perioada indeajuns de lunga mi-a fost suficienta pentru a-mi reinoi fortele de a va scrie cateva randuri...O data cu timpul crud care trece ireversibil pe langa mine...trec si secunde importante din viata mea....O gandire profunda ma incearca si ma concentreaza pe lucruri atat de inexplicabile (aparent) ..la care mereu mintea mea incearca involuntar sa dea o explicatie... Realizez ca ar trebui sa apreciez tot ceea ce imi este dat si sa ma bucur de fiecare clipa[ a doua oara sansa aceasta ar putea fi data altcuiva]...Confruntandu-ma cu un adevar infricosator "de adevarat " ..vitata-mi trecatoare ma invata adesea ca ar trebui sa ma fixez pe ceea ce de fapt inseamna esentialul de "a trai" aducandu-mi mereu aminte prin imprejurimi... Sunt supusa incercarilor ca si om dar existenta lui Dumnezeu imi da puterea de a trece mai departe...Minuni incredibile...semne la locul si la timpul potrivit imi intaresc credinta lasand in viata mea amprente care sa-mi aminteasca la tot pasul ca Dumnezeul meu nu doarme..In ultima perioada asta ma face sa ma gandesc de doua ori inainte de luarea unei decizii si de asemenea sa fiu mai atenta la limba si cugetul meu....
viata trece...dar ce las eu in urma mea ramane...gandeste-te si tu...
Am rasfoit de curand o pagina de net.. Era a unui baiat caruia ii place mult matematica si s-a gandit sa si castige din ea. Ofera meditatii matematica, nivel scoala generala si liceu. A absolvit Facultatea de Matematica, Universitatea Bucuresti, are si modul pedagogic, si ceva experienta... Imi pare destul de serios, mai ales ca vad ca s-a chinuit ceva sa posteze destule demonstratii de teoreme realizate de el si explicate destul de pe larg.. Eu sper sa-i reauseasca, mai ales ca e criza... Il puteti gasi aici: www.octavianghergheli.ro
ganduri desarte...vise rebele...planuri neterminate...viziuni...trairi profunde....Avusese un moment in care simtise ca totul navalea in capul ei.Parca improscau toate cu o viteza inimaginabila....dar nu inceta sa viseze! Era ea [fata cu ochii negri si mari] cu ea insasi..Se retrasese in interiorul ei pentru cateva luni ...desi totul paruse o eternitate...Avusese un timp de meditatie..[de care gandise ca era necesar].Disparuse pentru o vreme. Acumulase o multime de emotii...sentimente...experiente care acum rabufneau in toata suflarea ei. Avea nevoie de a scrie...de a se descarca. Era ferm convinsa ca doar scriind va putea sa -si recapete linistea de care simtea ca are nevoie..
.Era inconjurata de prieteni si totusi nu intelegea un lucru: se simtea singura.
Nimic nu parea promitator , dar totusi zambea...Era incercata de un sentiment puternic: Iubea! Iubea cu gandul...cu trupul..cu mintea..cu sufletul...iubea cu tot ce avea ea...Incerca sa-si explice de ce acest nobil sentiment nu este perceput de toate persoanele la care incerca sa-l transmita...Era convinsa ca trebuia sa inceteze a se intreba pentru ca nu va gasi niciodata un raspuns...
Cu toate acestea continua sa iubeasca!...Rareori,o cuprindeau episoade de tristete...momente in care el lipsea...Soapte amprentate in mintea ei nu o lasau sa se concentreze...El nu era langa ea..Era atat de departe si totusi atat de aproape...in inima ei...simtea ca e iubita...apreciata...dorita...era sufletul ei pereche...
Traia o poveste..o poveste in care ea si el erau extrem de fericiti...Asta ii dadea putere sa continue!
aceasta scrisoare dezleaga realitatea si in acelasi timp secretul ce te poate face fericit....aceasta scrisoare te poate invata multe in momente in care nu sti cum sa reactionezi sau pe unde sa o apuci...aceasta scrisoare iti poate da o lectie de viata...citeste
Scrisoare adresata de Al. Vlahuta fiicei sale Margareta
“Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna, pentru ca sa poti fi fericita.Sa fi buna pe cat poti pana in ultima clipa a vietii tale.Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si-al doilea… al doilea, de! norocul si celelalte, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea asta e opera de fiecare clipa – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atatia cati merita. A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara din care se’ngroasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai.! Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: ”Uitati-va la mine!”. Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: ”Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti.”
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani, ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Ziua de ieri a luat cu ea si examenul la psiho... un examen destul de interesant si de diferit totodata de ceea ce a insemnat pana acum sesiunea...80 de studenti... un amfiteatru...o profa ...4 pagini pe care se inghesuiau o multime de litere asternute in graba...alergate parca de scurtul timp avut la dispozitie...3 subiecte complexe...un subiect neterminat ..un scurt P.S. la sfarsitul celor ce constiuiau propriul meu examen....
"continuarea subiectului 3 o veti gasi pe blogul meu: www.io-mis-ana.blogspot.com"
Subiectul preferat la care as fi stat probabil toata ora sa aberez...sa creez...sa-mi imaginez... nu a fost terminat insa...chiar dak mintea mea inca mai rula filmul cu andrei si medicul timpul expirase...ca oricare alt student aflat in sala am fost nevoita sa pun pixul jos si sa predau lucrarea... Ceea ce ni se cerea sa realizam era un interviu imaginar intre un doctor si un copil de 14 ani in care acesta este informat ca are SIDA...este de fapt ceea ce urmeaza a fi relatat cateva randuri mai jos...
...Vantul batea cald anuntand parca o ploaie ...era vara...Dupa-amiaza acestei zile urma sa nu fie tocmai cea mai fericita zi din viata lui Andrei...agiatie multa pe holurile racoroase ale spitaluilui...in spatele usii cabinetului pe care era gravat cu litere italice "Dr. Lazar" isi asteptau nerabdatori randul o gloata de oameni...Cel care era poftit insusi de medic inauntru era un baiat de 14 ani...vazand-i fragilitatea, Doctorul se hotari sa stea intai de vorba cu parintii acestuia...Aceasta nu parea sa il deranjeze pe Andrei, gasindu-si repede o preocupare intr-unul din colturile cabinetului...era inca copil...
Medicul incerca sa-si gaseasca cuvintele potrivite pentru a reda starea actuala in care se gasea baiatul... Era simplu de ghicit ca nu era vorba despre o veste tocmai buna doar privindu-i pe cei doi adulti...fata li se intunecase [[desi erau constienti ca trebuie sa isi pastreze calmul]..fruntea li se incretise...nu erau uimiti...ci mai degraba tristi...Dupa o perioada in care se lasase o linistea asurzitore peste incapere[puteai asculta discutiile celor ce se inghesuiau la usa]...parintii intelesesera ca urma sa aiba loc o discutie serioasa. Cu un zambet larg, linistitor...fara sa provoace vreo nesiguranta sau vreo neliniste baiatului, medicu il striga pe nume:
- Andrei...Andrei te cheama...oare gresesc?...nu ...nu...cu siguranta nu gresesc...
Intrerupt din lumea lui...Andrei se intoarse...schita un zambet din locu in cares e afla si raspunse la fel de prietenos
-Da....Andrei...
Cautand cadrul perfect...Doctorul incepu sa castige increderea baiatului antrenandu-l intr-o conversatie prieteneasca la care acesta raspunea incredibil de pozitiv...Medicul incerca sa se coboare la nivelul lui de copil si sa faca o introducere cat mai buna pana a ajunge la punctul culminant..
Ajunsesera sa vorbeasca de hobby-uri...scoala....ba chiar schimbasera ceva vorbe chiar si despre masini...ajunsesera la excursii...drumetii...Era momentu potrivit cand medicul incepu:
- Andrei....sti...sunt momente in viata cand devenim sensibili la anumite lucruri...[[incerca sa foloseasca termeni cat mai simpli care sa nu-l arunce pe copil sub un maret semn al intrebari..]]...si atunci organismul nostru oboseste...ori se imbolnaveste...sau poate nu rezista la anumte lucruri...Doctorul parea sa fi castigat atentia copilului ..
-Ca si atunci cand am fost cu mami si cu tati la munte si m-am racit? -Exact...stiam eu ca am de-a face cu un baiat destept....
copilul zambi din nou si astepta curios...
- Ei..si atunci cand tu te-ai racit ce s-a intamplat?
- pai....[[chicoti in ras]] a trebuit sa lupt cu boala...
-Bra..vru sa-l felicite de raspuns dar nu reusi pentru ca Andrei continua hotarat..
-Si am invins-o Domnule doctor...
Insasi parinti pareau a fi uimiti de propriul baiat...Tot dialogul dintre cei 2 lua exact intorsatura potrivita pentru concluzia medicului care zambi vrand parca sa incheie conversatia cu acelasi zambet:
-Bravo ...esti un baiat curajos...tocmai despre asta trebuie sa discutam noi...ai fost adus aici pentru ca parintii tai erau ingrijorati de starea ta de sanatate...ei bine trebuie sa intelegi ca ai devenit sensibil la unele lucruri. Nu-i o problema pentru un curajos ca si tine....asa cum ai spus k te-ai luptat cu raceala...trebuie sa sti sa te lupti si de acum inainte cu anumite lucruri care iti fac tie rau...intelegi?
-Da...."Da-ul" acesta era mai mult silabisit parca decat rostit ...Dddd...aaa....dar eu ce trebuie sa fac?
-Boala pe care o ai tu se numeste SIDA si trebuie ingrijita....Exista multe persoane care au aceeasi boala si traiesc multi ani....tot ceea ce trebuie sa faci e sa-ti asculti parintii in ceea ce te vor sfatui sa faci si sa lupti cu ea....dar mai ales pe mine...
- O voi birui?
-Cu siguranta un curajos ca si tine va sti sa treaca peste si sa o infrunte si atunci totul va fi bine...
Doctoru reusi sa-i scoata un zambet copilului chiar dak acesta era constient ca nu era totul bine in ceea ce-l priveste.Cuvintele simple si nesofisticate ale medicului pareau sa fi fost pe masura capacitatii de intelegere a copiluilui, acesta reusind sa-i infatiseze diagnosticul fara sa-l sperie...sa-l faca sa planga...sau sa fie nevoit sa ridice tonu...
...asteptand tramvaiul ca in fiecare dimineata gandul mi-a zburat departe...parca o multime de lucruri imi atacau mintea si fara sa imi dau seama ochii mei au inceput sa scaneze tot ceea ce era om in jurul meu...mintea a inceput sa analizeze fiecare detaliu cat de mic....sau chiar fara importanta...lucruri care parca nu se desfasurasera atat de clar in mintea mea vreodata.......ar fi fost probabil mai mult decat imposibil sa dau o definitie a tot ceea ce inseamna viata cand ochii mei priveau oameni care imi aduceau lacrimi in coltul ochilor...si cand spun viata inconstant si inevitabil ma simt obligata sa iau in calcul si ceea ce unii numesc a fi opusul acesteia chiar daca pentru mine este o continuare...o parte din ea...moartea....am realizat intr-un tarziu ce soarta dificila au unii...si ce mare e povara pe care trebuie sa duca in aceasta lume...in cele 30 de min pe care le petrec aproape zilnic mergand cu tramvaiul...am intalnit oameni fara maini...fara picioare...oameni care nu au o voce ...oameni epileptici...aurolaci care abea se tin pe picioare...persoane ce vorbesc singure...care se cearta cu propria lor persoana...nebuni...vagabonzi...copii nevinovati cu parinti betivi...drogati...oameni care sunt nevoiti sa cerseasca...care se confrunta cu incercari grele...cu un gol in stomac parca mai mare ca oricare alt sentiment ma gandeam cat de ciudata...frumoasa...scurta...trista...neinteleasa...e viata... cat de gresit perceputa e de unii ...cu toate astea ,am primit o lectie de viata...am invatat sa fiu multumita cu ceea ce am in jurul meu...sa apreciez mai mult lucrurile marunte care la prima vedere par a fi insemnificante...sa valorez lucrurile esentiale....ca am 2 ochii...ca pot zambi...ca am voce...sa imi pretuiesc parintii...sa constientizez de fapt cat de norocoasa pot fi in viata asta...sa infrunt cu mai mult curaj greutatile... sa folosesc mai des cuvantul "multumesc"....
...asta se poate numi muzica "buna" ... muzica care sa transmita ceva... muzica care sa te faca sa visezi...sa simti...sa zambesti...sa plangi...sa ti se ridice paru pe tine...sa canti si tu odata cu ea ...sa te faca sa apesi pe repeat fara sa iti dai seama... sa nu te zgarie pe urechi...sa razi chiar...sa iti vina sa o asculti si a 2a oara... sa nu te plictisesti niciodata de ea de fapt...[[:X]]
...privea in urma si tot ce o data fusese frumos si etern... acum ramanea doar cenusa ...avea noroc cu imaginaitia ei bogata care mereu o ajuta sa iasa din impas ...vedea lucrurile atat de diferit incat ii se parea ca e cu totul intr-o alta lume... lacrimile erau nezlipite de pe obrajii ei...zambetul o parasise de la o vreme...tristetea se imprietenise cu ea...melancolia profitase de toate acestea si nu ezita locul liber din inima ei...se simtea goala pe dinauntru ..nici ea nu intelegea perfect ce se intampla cu ea... stia ca realitatea s-ar invarti undeva la mijloc dar se simtea ranita... nenteleasa... folosita... nu era gata sa accepte ca nimic nu era intentionat...chiar daca era perfect convinsa de lucrul acesta... stia doar ca lucrurile marunte pentru ea... erau neinsemnate pentru altii... isi dadea seama ca exista o mica problema ca ea sa fi privit lucrurile prea in profunzimea lor...dar asta era ceea ce ea intelegea a fi curat...inocent...pur... stia ca gresala este o lege a firii dar ii era teama sa acorde o a doua sansa... nu era capabila sa ierte cu toata inima pentru ca traia plina de incertitudini..de nesigurante...singuratatea pe care o simtea o facu sa isi pierda increderea parca si in umbre...dar incurajata de ultimile puteri si de cuvintele celui ce mereu a inteles-o se hotari sa treaca mai departe(stia ca oricum nu ar fi fost altceva de facut).... aveau sa domine noi reguli in viata ei... urma sa o ia de la capat...si parca cu un etuziasm de care era insasi mirata isi zicea ca de maine va incerca sa nu mai depinda de nimeni...ci altii sa depinda de ea...
...Se cunoscusera cu mult inainte de a se vedea in aceea zi ...undeva ...prin luna octombrie ai fi zis ca se intalnisera intamplator...dar dupa 2 ani putea oricine sa afirme ca ceea ce in trecut parea o simpla coincidenta acum le dadea la toti de gandit...Era o zi care avea sa fie istorie mai tarziu...era o zi calduroasa desi era toamna...ea isi ridica barbia de sub sapca pusa parca special a-i ascunda micii carlionti care iesau rebeli in doua trei locuri...El ..cu un zambet larg o saluta si isi continua drumul mai departe...schimbasera priviri lungi si parca cu inteles chiar daca conversatia lor se rezumase doar la cateva cuvinte...o simpla intamplare care mai tarziu avea sa fie privita un frumos inceput...un inceput in doi...un inceput care urma sa aiba o interesanta si frumoasa continuare...Zilele treceau iar privirile lor se transformasera in adevarate povesti parca interminabile...si pe care nici unul nu le mai descoperise altundeva...era ceva nou...nou dar frumos...erau prieteni... Isi dadusera seama ca se cunosc de atat de mult timp..si totusi atat de putin... Pentru ea ...totul parea o provocare de la care nu reusea sa se abtina...chiar daca in sufletul ei existasera si momente de ezitare...Pentru el ...totul parea a fi o joaca...o joaca intre 2 copii care fara intentii ascunse nu se gandeau la urmarile ce aveau sa se intample... descoperisera unul la altul ceva ce nu puteau explica nimanui...descoperisera acel ceva care il intalnesti doar atunci cand iubesti...descoperisera ce inseamna sa tina cu adevarat la cineva ... Timpu zbura ...si pentru ei 2 ani de zile parusera doar cateva zile...intelesesera amandoi adevaratul sens a cuvintelor "te iubesc!"
“Ceea ce-l face pe un om mai mare decat simpla lui viata, este dragostea pentru viata celorlalti”
L.F.Celine
L.F. Celine avea mare dreptate. Pentru medicul de azi si de maine , medicina ar trebui sa fie atat o meserie cat si o pasiune, pentru ca ”Ceea ce-l face pe un om mai mare decat simpla viata, este dragostea pentru viata celorlalti” .Cu fiecare generatie lucrul acesta ia o deviatie in sesul opus a ceea ce inseamna firesc , normal , etic …moral. Un medic trebuie sa fie preocupat atat pentru a se forma pentru a-i ajuta pe ceilaltii cat si pentru a-i intelege, deoarece practica medicinei ofera sansa de a oferi…de a simti omul aproape…de a fi tu insuti om…de a demonstra ca esti om.
Cu toate acestea , pozitia centrala in activitatea medicala este ocupata de pacient. Putem spune ca fara pacient nu exista medicina. De ce? Deoarece pentru a exista boli…trebuie sa existe si bolnavi. Inexistenta acestora ar insemna pe de o parte o intreaga populatie sanatoasa si o rata a mortalitatii mai scazuta , iar pe de alta parte ar duce la impiedicarea transmiterii acestui circuit care se realizeaza in cadrul relatiei medic –pacient. Deci , pacientul este cel care face primul pas in relatie prin simpla prezentare la doctor. Actorul principal al activitatii medicale este medicul care vine in contact direct cu pacientul , intre acestia stabilindu-se o relatie destul de complexa de medic-pacient. Medicul este cel care colecteaza atat informatii personale din viata pacientului cat si date medicale. La acestea se adauga datale pe care le obtine prin diferitele teste amanuntite in vederea cercetarii si analizarii cazului. Cheia acestei relatii este comunicarea reciproca reprezentand de fapt esenta psihologiei medicale. Medicul colecteaza informatii cat mai detailate privind starea pacientului , in vederea stabilirii diagnosticului, dar pacientul trebuie sa fie dispus sa coopereze si sa arate sinceritate fata de acesta. Trebuie sa se creeze o legatura emotionala intre cei doi, medicul fiind cel care sa ajunga in punctul de a patrunde in asa zisa “viata” a pacientului pentru a putea descoperi cat mai multe lucruri utile care sa-l ajute in vederea completarii dosarului pacientului . Prin tehnica medicul intreaba , iar pacientul raspunde, acesta trebuie sa obtina detalii pe care pacientul singur nu le-ar fi oferit.
Daca stam sa ne gandim la felul de “a fi” a fiecare persoane care compun de fapt cea de a doua parte componenta a relatiei ..si anume pacientii…putem spune ca exista variate tipuri de oameni…personalitati diferite... comportamente diferite… caractere opuse… vieti traite in mod diferit… unii care n-au nici o grija …altii care incearca cu greu sa infrunte cruda realitate a vietii… oameni de diferite clase sociale… oameni la care viata “le-a surs”…sau poate nu…si atunci trebuie sa ne gandim ca fiecare om trebuie tratat diferit…Spun asta gandindu-ma la faptul ca exista oameni care pentru ei vindecarea se rezuma la un zambet…altii care poate au nevoie de un strop de apreciere ,poate o vorba buna…altii un sfat prietenesc… sunt oameni care daca se simt intelesi , radiaza de bucurie si iasa schimbati atunci cand iasa de la consultatie inchizand usa cabinetului medical. Totodata medicul trebuie sa stie pana unde sa patrunda in viata pacientului si care sunt limitele si standardele lui ca si medic.Acesta trebuie sa “stie” sa construiasca relatii constructive, purtand amprenta puternica a personalitatii sale. Printre calitatile pe care orice medic ar trebui sa le aibe se numara si empatia.
In esenta , empatia inseamna a fi capabil sa poti sa te transpui pe tine in locul celorlati…sa simpti “pe pielea ta” ceea ce simte celalalt din punct de vedere emotional…sa adopti punctul lor de vedere…sa-i faci sa simta ca iti pasa de ei…si sa-i consideri cel putin egali cu tine si uneori chiar mai importanti decat tine pentru ca relatia construita sa devina mai puternica…comunicare sa devinva mai eficienta…pentru imbunatatirea increderii si colaborarii. Lipsa de empatie este una din cele mai comune cauze de scadere a performantei.
Flexibilitatea medicului este de asemenea foarte importantă într-o relaţie . Această calitate poate fi definită ca fiind opusă stilului autoritar , o caracteristică a celui ce încearcă să promoveze toleranţa ; înseamnă totodată şi acceptarea opiniilor celuilalt , a contraargumentelor .
Medicul intră în relaţie cu pacientul împreună cu problema sa . De aceea este foarte important ca in comunicarea dintre aceştia, să fie vizat subiectul şi stabilite priorităţile , fără a pierde timpul asupra unor teme care nu au nici o legătură cu subiectul . Există totuşi situaţii în care acest lucru este mai greu de realizat , de exemplu există pacienti confuzi , care nu pot să-şi identifice singuri problemele .
Autenticitatea este un alt principiu al unei bune comunicări ; aceasta presupune o relaţie deschisă şi sinceră, înseamnă a spune celuilalt ce gândeşti cu adevărat , a-şi exprima sentimentele reale... intenţiile ...aşteptările .Pentru a da dovadă de autenticitate în comunicare un medic trebuie să se exprime natural , fără artificialităţi , să fie deschis tuturor experienţelor...spontan şi să folosească interacţiunile sale cu pacientul pentru a deschide noi discuţii.
Comunicarea dintre medic si pacient nu înseamnă doar un simplu proces de transmitere şi receptare de mesaje , ci este o interacţiune , de aceea a şti să comunici înseamnă a şti să relaţionezi corect cu celălalt , relaţiile în care aprecierea, respectul şi încrederea reciprocă sunt de asemenea foarte importante . Aceasta înseamnă că chiar şi atunci când nu suntem de acord cu opiniile , valorile , principiile celuilalt , când acestea nu sunt congruente cu ideile , valorile noastre , noi , ca şi viitori medici trebuie să respectăm pacientul.
O relaţie “bună” presupune o căldură din partea medicului care defapt detine sub control totul. Se poate vorbi de căldură atunci când relaţia se bazează pe acceptare reciprocă , înţelegere , interes în ceea ce priveşte bunăstarea bolnavului. Fără căldură unele intervenţii în asistenţa medicala sunt considerate ineficiente din punct de vedere terapeutic : “Căldura într-o relaţie de ajutor înseamnă ceva mai mult decât “mie îmi pasă de tine” .( Goldstein)
De cele mai multe ori , această căldură este prezentă prin manifestări nonverbale . De exemplu : tonalitatea vocii calmă , liniştitoare , expresia feţei zâmbitoare care în acelaşi timp să exprime interesul , atingerea într-un mod discret a clientului , în ceea ce priveste distanţa dintre medic şi pacient ea trebuie să fie mai apropiată , medicul să fie relaxat şi să se uite în ochii celeilalte persoane . Bineînţeles că există unii clienţi , care atunci când sunt priviţi direct în ochi de către medic , se inhibă şi le este greu să vorbească .Aici ne intoarcem inapoi unde am spus ca exista deferite feluri de oameni care nu pot fi tratati identic pentru ca noi ca persoane suntem diferiti. Un medic dă dovadă de căldură nonposesivă atunci când dă dovadă de respect faţă de valoarea personală a clientului şi prezintă o preocupare şi o obligaţie faţă de el .
Asa cum am spus aceste caracteristici: flexibilitatea, empatia, autenticitatea, principii, valori, alegeri si prioritati, rabdarea, interesul si curiozitatea, obiectivitatea, caldura, sinceritatea se releva in relatie, dar sunt completate de altele, ce tin de atingerea unui echilibru emotional si comportamental.
Aceasta inseamna: atitudinea matura, gandirea pozitiva orientata spre lume si viata,stabilirea de obiective si standarde realiste, cunoasterea propriilor limite si accepatrea lor, autenticitatea.
De fapt, comunicarea care se stabileste intre medic si pacient are rolul de a contribui la gasirea celei mai bune scheme terapeutice pentru pacientul respectiv, punandu-se pe prim plan bolnavul, nu boala. In cele mai multe cazuri ,deschiderea pacientului fata de medic, si increderea pe care medicul o ofera pacientului, sunt unele din condiile si factorii esentiali pentru procesul de vindecare.
Un alt element important in relatia medic- pacient este faptul ca medicul trebuie sa informeze pacientul din toate punctele de vedere, pregatindu-l in a lua o decizie. Medicul trebuie sa dea dovada de profesionalism si sa trateze din punct de vedere medical pacientii in mod egal.
Arta de a sti sa lucrezi in echipa influentiaza direct actul medical in sine, cu intelegerea de catre pacient ca “autoritate ” nu inseamna lipsa politetii , iar a “amabilitate” nu inseamna slabiciune.
...O perioada indeajuns de lunga mi-a fost suficienta pentru a-mi reinoi fortele de a va scrie cateva randuri...O data cu timpul crud care trece ireversibil pe langa mine...trec si secunde importante din viata mea....O gandire profunda ma incearca si ma concentreaza pe lucruri atat de inexplicabile (aparent) ..la care mereu mintea mea incearca involuntar sa dea o explicatie... Realizez ca ar trebui sa apreciez tot ceea ce imi este dat si sa ma bucur de fiecare clipa[ a doua oara sansa aceasta ar putea fi data altcuiva]...Confruntandu-ma cu un adevar infricosator "de adevarat " ..vitata-mi trecatoare ma invata adesea ca ar trebui sa ma fixez pe ceea ce de fapt inseamna esentialul de "a trai" aducandu-mi mereu aminte prin imprejurimi... Sunt supusa incercarilor ca si om dar existenta lui Dumnezeu imi da puterea de a trece mai departe...Minuni incredibile...semne la locul si la timpul potrivit imi intaresc credinta lasand in viata mea amprente care sa-mi aminteasca la tot pasul ca Dumnezeul meu nu doarme..In ultima perioada asta ma face sa ma gandesc de doua ori inainte de luarea unei decizii si de asemenea sa fiu mai atenta la limba si cugetul meu....
viata trece...dar ce las eu in urma mea ramane...gandeste-te si tu...
Am rasfoit de curand o pagina de net.. Era a unui baiat caruia ii place mult matematica si s-a gandit sa si castige din ea. Ofera meditatii matematica, nivel scoala generala si liceu. A absolvit Facultatea de Matematica, Universitatea Bucuresti, are si modul pedagogic, si ceva experienta... Imi pare destul de serios, mai ales ca vad ca s-a chinuit ceva sa posteze destule demonstratii de teoreme realizate de el si explicate destul de pe larg.. Eu sper sa-i reauseasca, mai ales ca e criza... Il puteti gasi aici: www.octavianghergheli.ro
ganduri desarte...vise rebele...planuri neterminate...viziuni...trairi profunde....Avusese un moment in care simtise ca totul navalea in capul ei.Parca improscau toate cu o viteza inimaginabila....dar nu inceta sa viseze! Era ea [fata cu ochii negri si mari] cu ea insasi..Se retrasese in interiorul ei pentru cateva luni ...desi totul paruse o eternitate...Avusese un timp de meditatie..[de care gandise ca era necesar].Disparuse pentru o vreme. Acumulase o multime de emotii...sentimente...experiente care acum rabufneau in toata suflarea ei. Avea nevoie de a scrie...de a se descarca. Era ferm convinsa ca doar scriind va putea sa -si recapete linistea de care simtea ca are nevoie..
.Era inconjurata de prieteni si totusi nu intelegea un lucru: se simtea singura.
Nimic nu parea promitator , dar totusi zambea...Era incercata de un sentiment puternic: Iubea! Iubea cu gandul...cu trupul..cu mintea..cu sufletul...iubea cu tot ce avea ea...Incerca sa-si explice de ce acest nobil sentiment nu este perceput de toate persoanele la care incerca sa-l transmita...Era convinsa ca trebuia sa inceteze a se intreba pentru ca nu va gasi niciodata un raspuns...
Cu toate acestea continua sa iubeasca!...Rareori,o cuprindeau episoade de tristete...momente in care el lipsea...Soapte amprentate in mintea ei nu o lasau sa se concentreze...El nu era langa ea..Era atat de departe si totusi atat de aproape...in inima ei...simtea ca e iubita...apreciata...dorita...era sufletul ei pereche...
Traia o poveste..o poveste in care ea si el erau extrem de fericiti...Asta ii dadea putere sa continue!
aceasta scrisoare dezleaga realitatea si in acelasi timp secretul ce te poate face fericit....aceasta scrisoare te poate invata multe in momente in care nu sti cum sa reactionezi sau pe unde sa o apuci...aceasta scrisoare iti poate da o lectie de viata...citeste
Scrisoare adresata de Al. Vlahuta fiicei sale Margareta
“Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna, pentru ca sa poti fi fericita.Sa fi buna pe cat poti pana in ultima clipa a vietii tale.Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si-al doilea… al doilea, de! norocul si celelalte, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea asta e opera de fiecare clipa – cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atatia cati merita. A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara din care se’ngroasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai.! Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: ”Uitati-va la mine!”. Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: ”Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti.”
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina ca o constiinta curata.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani, ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Ziua de ieri a luat cu ea si examenul la psiho... un examen destul de interesant si de diferit totodata de ceea ce a insemnat pana acum sesiunea...80 de studenti... un amfiteatru...o profa ...4 pagini pe care se inghesuiau o multime de litere asternute in graba...alergate parca de scurtul timp avut la dispozitie...3 subiecte complexe...un subiect neterminat ..un scurt P.S. la sfarsitul celor ce constiuiau propriul meu examen....
"continuarea subiectului 3 o veti gasi pe blogul meu: www.io-mis-ana.blogspot.com"
Subiectul preferat la care as fi stat probabil toata ora sa aberez...sa creez...sa-mi imaginez... nu a fost terminat insa...chiar dak mintea mea inca mai rula filmul cu andrei si medicul timpul expirase...ca oricare alt student aflat in sala am fost nevoita sa pun pixul jos si sa predau lucrarea... Ceea ce ni se cerea sa realizam era un interviu imaginar intre un doctor si un copil de 14 ani in care acesta este informat ca are SIDA...este de fapt ceea ce urmeaza a fi relatat cateva randuri mai jos...
...Vantul batea cald anuntand parca o ploaie ...era vara...Dupa-amiaza acestei zile urma sa nu fie tocmai cea mai fericita zi din viata lui Andrei...agiatie multa pe holurile racoroase ale spitaluilui...in spatele usii cabinetului pe care era gravat cu litere italice "Dr. Lazar" isi asteptau nerabdatori randul o gloata de oameni...Cel care era poftit insusi de medic inauntru era un baiat de 14 ani...vazand-i fragilitatea, Doctorul se hotari sa stea intai de vorba cu parintii acestuia...Aceasta nu parea sa il deranjeze pe Andrei, gasindu-si repede o preocupare intr-unul din colturile cabinetului...era inca copil...
Medicul incerca sa-si gaseasca cuvintele potrivite pentru a reda starea actuala in care se gasea baiatul... Era simplu de ghicit ca nu era vorba despre o veste tocmai buna doar privindu-i pe cei doi adulti...fata li se intunecase [[desi erau constienti ca trebuie sa isi pastreze calmul]..fruntea li se incretise...nu erau uimiti...ci mai degraba tristi...Dupa o perioada in care se lasase o linistea asurzitore peste incapere[puteai asculta discutiile celor ce se inghesuiau la usa]...parintii intelesesera ca urma sa aiba loc o discutie serioasa. Cu un zambet larg, linistitor...fara sa provoace vreo nesiguranta sau vreo neliniste baiatului, medicu il striga pe nume:
- Andrei...Andrei te cheama...oare gresesc?...nu ...nu...cu siguranta nu gresesc...
Intrerupt din lumea lui...Andrei se intoarse...schita un zambet din locu in cares e afla si raspunse la fel de prietenos
-Da....Andrei...
Cautand cadrul perfect...Doctorul incepu sa castige increderea baiatului antrenandu-l intr-o conversatie prieteneasca la care acesta raspunea incredibil de pozitiv...Medicul incerca sa se coboare la nivelul lui de copil si sa faca o introducere cat mai buna pana a ajunge la punctul culminant..
Ajunsesera sa vorbeasca de hobby-uri...scoala....ba chiar schimbasera ceva vorbe chiar si despre masini...ajunsesera la excursii...drumetii...Era momentu potrivit cand medicul incepu:
- Andrei....sti...sunt momente in viata cand devenim sensibili la anumite lucruri...[[incerca sa foloseasca termeni cat mai simpli care sa nu-l arunce pe copil sub un maret semn al intrebari..]]...si atunci organismul nostru oboseste...ori se imbolnaveste...sau poate nu rezista la anumte lucruri...Doctorul parea sa fi castigat atentia copilului ..
-Ca si atunci cand am fost cu mami si cu tati la munte si m-am racit? -Exact...stiam eu ca am de-a face cu un baiat destept....
copilul zambi din nou si astepta curios...
- Ei..si atunci cand tu te-ai racit ce s-a intamplat?
- pai....[[chicoti in ras]] a trebuit sa lupt cu boala...
-Bra..vru sa-l felicite de raspuns dar nu reusi pentru ca Andrei continua hotarat..
-Si am invins-o Domnule doctor...
Insasi parinti pareau a fi uimiti de propriul baiat...Tot dialogul dintre cei 2 lua exact intorsatura potrivita pentru concluzia medicului care zambi vrand parca sa incheie conversatia cu acelasi zambet:
-Bravo ...esti un baiat curajos...tocmai despre asta trebuie sa discutam noi...ai fost adus aici pentru ca parintii tai erau ingrijorati de starea ta de sanatate...ei bine trebuie sa intelegi ca ai devenit sensibil la unele lucruri. Nu-i o problema pentru un curajos ca si tine....asa cum ai spus k te-ai luptat cu raceala...trebuie sa sti sa te lupti si de acum inainte cu anumite lucruri care iti fac tie rau...intelegi?
-Da...."Da-ul" acesta era mai mult silabisit parca decat rostit ...Dddd...aaa....dar eu ce trebuie sa fac?
-Boala pe care o ai tu se numeste SIDA si trebuie ingrijita....Exista multe persoane care au aceeasi boala si traiesc multi ani....tot ceea ce trebuie sa faci e sa-ti asculti parintii in ceea ce te vor sfatui sa faci si sa lupti cu ea....dar mai ales pe mine...
- O voi birui?
-Cu siguranta un curajos ca si tine va sti sa treaca peste si sa o infrunte si atunci totul va fi bine...
Doctoru reusi sa-i scoata un zambet copilului chiar dak acesta era constient ca nu era totul bine in ceea ce-l priveste.Cuvintele simple si nesofisticate ale medicului pareau sa fi fost pe masura capacitatii de intelegere a copiluilui, acesta reusind sa-i infatiseze diagnosticul fara sa-l sperie...sa-l faca sa planga...sau sa fie nevoit sa ridice tonu...
...asteptand tramvaiul ca in fiecare dimineata gandul mi-a zburat departe...parca o multime de lucruri imi atacau mintea si fara sa imi dau seama ochii mei au inceput sa scaneze tot ceea ce era om in jurul meu...mintea a inceput sa analizeze fiecare detaliu cat de mic....sau chiar fara importanta...lucruri care parca nu se desfasurasera atat de clar in mintea mea vreodata.......ar fi fost probabil mai mult decat imposibil sa dau o definitie a tot ceea ce inseamna viata cand ochii mei priveau oameni care imi aduceau lacrimi in coltul ochilor...si cand spun viata inconstant si inevitabil ma simt obligata sa iau in calcul si ceea ce unii numesc a fi opusul acesteia chiar daca pentru mine este o continuare...o parte din ea...moartea....am realizat intr-un tarziu ce soarta dificila au unii...si ce mare e povara pe care trebuie sa duca in aceasta lume...in cele 30 de min pe care le petrec aproape zilnic mergand cu tramvaiul...am intalnit oameni fara maini...fara picioare...oameni care nu au o voce ...oameni epileptici...aurolaci care abea se tin pe picioare...persoane ce vorbesc singure...care se cearta cu propria lor persoana...nebuni...vagabonzi...copii nevinovati cu parinti betivi...drogati...oameni care sunt nevoiti sa cerseasca...care se confrunta cu incercari grele...cu un gol in stomac parca mai mare ca oricare alt sentiment ma gandeam cat de ciudata...frumoasa...scurta...trista...neinteleasa...e viata... cat de gresit perceputa e de unii ...cu toate astea ,am primit o lectie de viata...am invatat sa fiu multumita cu ceea ce am in jurul meu...sa apreciez mai mult lucrurile marunte care la prima vedere par a fi insemnificante...sa valorez lucrurile esentiale....ca am 2 ochii...ca pot zambi...ca am voce...sa imi pretuiesc parintii...sa constientizez de fapt cat de norocoasa pot fi in viata asta...sa infrunt cu mai mult curaj greutatile... sa folosesc mai des cuvantul "multumesc"....
...asta se poate numi muzica "buna" ... muzica care sa transmita ceva... muzica care sa te faca sa visezi...sa simti...sa zambesti...sa plangi...sa ti se ridice paru pe tine...sa canti si tu odata cu ea ...sa te faca sa apesi pe repeat fara sa iti dai seama... sa nu te zgarie pe urechi...sa razi chiar...sa iti vina sa o asculti si a 2a oara... sa nu te plictisesti niciodata de ea de fapt...[[:X]]
...privea in urma si tot ce o data fusese frumos si etern... acum ramanea doar cenusa ...avea noroc cu imaginaitia ei bogata care mereu o ajuta sa iasa din impas ...vedea lucrurile atat de diferit incat ii se parea ca e cu totul intr-o alta lume... lacrimile erau nezlipite de pe obrajii ei...zambetul o parasise de la o vreme...tristetea se imprietenise cu ea...melancolia profitase de toate acestea si nu ezita locul liber din inima ei...se simtea goala pe dinauntru ..nici ea nu intelegea perfect ce se intampla cu ea... stia ca realitatea s-ar invarti undeva la mijloc dar se simtea ranita... nenteleasa... folosita... nu era gata sa accepte ca nimic nu era intentionat...chiar daca era perfect convinsa de lucrul acesta... stia doar ca lucrurile marunte pentru ea... erau neinsemnate pentru altii... isi dadea seama ca exista o mica problema ca ea sa fi privit lucrurile prea in profunzimea lor...dar asta era ceea ce ea intelegea a fi curat...inocent...pur... stia ca gresala este o lege a firii dar ii era teama sa acorde o a doua sansa... nu era capabila sa ierte cu toata inima pentru ca traia plina de incertitudini..de nesigurante...singuratatea pe care o simtea o facu sa isi pierda increderea parca si in umbre...dar incurajata de ultimile puteri si de cuvintele celui ce mereu a inteles-o se hotari sa treaca mai departe(stia ca oricum nu ar fi fost altceva de facut).... aveau sa domine noi reguli in viata ei... urma sa o ia de la capat...si parca cu un etuziasm de care era insasi mirata isi zicea ca de maine va incerca sa nu mai depinda de nimeni...ci altii sa depinda de ea...
...Se cunoscusera cu mult inainte de a se vedea in aceea zi ...undeva ...prin luna octombrie ai fi zis ca se intalnisera intamplator...dar dupa 2 ani putea oricine sa afirme ca ceea ce in trecut parea o simpla coincidenta acum le dadea la toti de gandit...Era o zi care avea sa fie istorie mai tarziu...era o zi calduroasa desi era toamna...ea isi ridica barbia de sub sapca pusa parca special a-i ascunda micii carlionti care iesau rebeli in doua trei locuri...El ..cu un zambet larg o saluta si isi continua drumul mai departe...schimbasera priviri lungi si parca cu inteles chiar daca conversatia lor se rezumase doar la cateva cuvinte...o simpla intamplare care mai tarziu avea sa fie privita un frumos inceput...un inceput in doi...un inceput care urma sa aiba o interesanta si frumoasa continuare...Zilele treceau iar privirile lor se transformasera in adevarate povesti parca interminabile...si pe care nici unul nu le mai descoperise altundeva...era ceva nou...nou dar frumos...erau prieteni... Isi dadusera seama ca se cunosc de atat de mult timp..si totusi atat de putin... Pentru ea ...totul parea o provocare de la care nu reusea sa se abtina...chiar daca in sufletul ei existasera si momente de ezitare...Pentru el ...totul parea a fi o joaca...o joaca intre 2 copii care fara intentii ascunse nu se gandeau la urmarile ce aveau sa se intample... descoperisera unul la altul ceva ce nu puteau explica nimanui...descoperisera acel ceva care il intalnesti doar atunci cand iubesti...descoperisera ce inseamna sa tina cu adevarat la cineva ... Timpu zbura ...si pentru ei 2 ani de zile parusera doar cateva zile...intelesesera amandoi adevaratul sens a cuvintelor "te iubesc!"
“Ceea ce-l face pe un om mai mare decat simpla lui viata, este dragostea pentru viata celorlalti”
L.F.Celine
L.F. Celine avea mare dreptate. Pentru medicul de azi si de maine , medicina ar trebui sa fie atat o meserie cat si o pasiune, pentru ca ”Ceea ce-l face pe un om mai mare decat simpla viata, este dragostea pentru viata celorlalti” .Cu fiecare generatie lucrul acesta ia o deviatie in sesul opus a ceea ce inseamna firesc , normal , etic …moral. Un medic trebuie sa fie preocupat atat pentru a se forma pentru a-i ajuta pe ceilaltii cat si pentru a-i intelege, deoarece practica medicinei ofera sansa de a oferi…de a simti omul aproape…de a fi tu insuti om…de a demonstra ca esti om.
Cu toate acestea , pozitia centrala in activitatea medicala este ocupata de pacient. Putem spune ca fara pacient nu exista medicina. De ce? Deoarece pentru a exista boli…trebuie sa existe si bolnavi. Inexistenta acestora ar insemna pe de o parte o intreaga populatie sanatoasa si o rata a mortalitatii mai scazuta , iar pe de alta parte ar duce la impiedicarea transmiterii acestui circuit care se realizeaza in cadrul relatiei medic –pacient. Deci , pacientul este cel care face primul pas in relatie prin simpla prezentare la doctor. Actorul principal al activitatii medicale este medicul care vine in contact direct cu pacientul , intre acestia stabilindu-se o relatie destul de complexa de medic-pacient. Medicul este cel care colecteaza atat informatii personale din viata pacientului cat si date medicale. La acestea se adauga datale pe care le obtine prin diferitele teste amanuntite in vederea cercetarii si analizarii cazului. Cheia acestei relatii este comunicarea reciproca reprezentand de fapt esenta psihologiei medicale. Medicul colecteaza informatii cat mai detailate privind starea pacientului , in vederea stabilirii diagnosticului, dar pacientul trebuie sa fie dispus sa coopereze si sa arate sinceritate fata de acesta. Trebuie sa se creeze o legatura emotionala intre cei doi, medicul fiind cel care sa ajunga in punctul de a patrunde in asa zisa “viata” a pacientului pentru a putea descoperi cat mai multe lucruri utile care sa-l ajute in vederea completarii dosarului pacientului . Prin tehnica medicul intreaba , iar pacientul raspunde, acesta trebuie sa obtina detalii pe care pacientul singur nu le-ar fi oferit.
Daca stam sa ne gandim la felul de “a fi” a fiecare persoane care compun de fapt cea de a doua parte componenta a relatiei ..si anume pacientii…putem spune ca exista variate tipuri de oameni…personalitati diferite... comportamente diferite… caractere opuse… vieti traite in mod diferit… unii care n-au nici o grija …altii care incearca cu greu sa infrunte cruda realitate a vietii… oameni de diferite clase sociale… oameni la care viata “le-a surs”…sau poate nu…si atunci trebuie sa ne gandim ca fiecare om trebuie tratat diferit…Spun asta gandindu-ma la faptul ca exista oameni care pentru ei vindecarea se rezuma la un zambet…altii care poate au nevoie de un strop de apreciere ,poate o vorba buna…altii un sfat prietenesc… sunt oameni care daca se simt intelesi , radiaza de bucurie si iasa schimbati atunci cand iasa de la consultatie inchizand usa cabinetului medical. Totodata medicul trebuie sa stie pana unde sa patrunda in viata pacientului si care sunt limitele si standardele lui ca si medic.Acesta trebuie sa “stie” sa construiasca relatii constructive, purtand amprenta puternica a personalitatii sale. Printre calitatile pe care orice medic ar trebui sa le aibe se numara si empatia.
In esenta , empatia inseamna a fi capabil sa poti sa te transpui pe tine in locul celorlati…sa simpti “pe pielea ta” ceea ce simte celalalt din punct de vedere emotional…sa adopti punctul lor de vedere…sa-i faci sa simta ca iti pasa de ei…si sa-i consideri cel putin egali cu tine si uneori chiar mai importanti decat tine pentru ca relatia construita sa devina mai puternica…comunicare sa devinva mai eficienta…pentru imbunatatirea increderii si colaborarii. Lipsa de empatie este una din cele mai comune cauze de scadere a performantei.
Flexibilitatea medicului este de asemenea foarte importantă într-o relaţie . Această calitate poate fi definită ca fiind opusă stilului autoritar , o caracteristică a celui ce încearcă să promoveze toleranţa ; înseamnă totodată şi acceptarea opiniilor celuilalt , a contraargumentelor .
Medicul intră în relaţie cu pacientul împreună cu problema sa . De aceea este foarte important ca in comunicarea dintre aceştia, să fie vizat subiectul şi stabilite priorităţile , fără a pierde timpul asupra unor teme care nu au nici o legătură cu subiectul . Există totuşi situaţii în care acest lucru este mai greu de realizat , de exemplu există pacienti confuzi , care nu pot să-şi identifice singuri problemele .
Autenticitatea este un alt principiu al unei bune comunicări ; aceasta presupune o relaţie deschisă şi sinceră, înseamnă a spune celuilalt ce gândeşti cu adevărat , a-şi exprima sentimentele reale... intenţiile ...aşteptările .Pentru a da dovadă de autenticitate în comunicare un medic trebuie să se exprime natural , fără artificialităţi , să fie deschis tuturor experienţelor...spontan şi să folosească interacţiunile sale cu pacientul pentru a deschide noi discuţii.
Comunicarea dintre medic si pacient nu înseamnă doar un simplu proces de transmitere şi receptare de mesaje , ci este o interacţiune , de aceea a şti să comunici înseamnă a şti să relaţionezi corect cu celălalt , relaţiile în care aprecierea, respectul şi încrederea reciprocă sunt de asemenea foarte importante . Aceasta înseamnă că chiar şi atunci când nu suntem de acord cu opiniile , valorile , principiile celuilalt , când acestea nu sunt congruente cu ideile , valorile noastre , noi , ca şi viitori medici trebuie să respectăm pacientul.
O relaţie “bună” presupune o căldură din partea medicului care defapt detine sub control totul. Se poate vorbi de căldură atunci când relaţia se bazează pe acceptare reciprocă , înţelegere , interes în ceea ce priveşte bunăstarea bolnavului. Fără căldură unele intervenţii în asistenţa medicala sunt considerate ineficiente din punct de vedere terapeutic : “Căldura într-o relaţie de ajutor înseamnă ceva mai mult decât “mie îmi pasă de tine” .( Goldstein)
De cele mai multe ori , această căldură este prezentă prin manifestări nonverbale . De exemplu : tonalitatea vocii calmă , liniştitoare , expresia feţei zâmbitoare care în acelaşi timp să exprime interesul , atingerea într-un mod discret a clientului , în ceea ce priveste distanţa dintre medic şi pacient ea trebuie să fie mai apropiată , medicul să fie relaxat şi să se uite în ochii celeilalte persoane . Bineînţeles că există unii clienţi , care atunci când sunt priviţi direct în ochi de către medic , se inhibă şi le este greu să vorbească .Aici ne intoarcem inapoi unde am spus ca exista deferite feluri de oameni care nu pot fi tratati identic pentru ca noi ca persoane suntem diferiti. Un medic dă dovadă de căldură nonposesivă atunci când dă dovadă de respect faţă de valoarea personală a clientului şi prezintă o preocupare şi o obligaţie faţă de el .
Asa cum am spus aceste caracteristici: flexibilitatea, empatia, autenticitatea, principii, valori, alegeri si prioritati, rabdarea, interesul si curiozitatea, obiectivitatea, caldura, sinceritatea se releva in relatie, dar sunt completate de altele, ce tin de atingerea unui echilibru emotional si comportamental.
Aceasta inseamna: atitudinea matura, gandirea pozitiva orientata spre lume si viata,stabilirea de obiective si standarde realiste, cunoasterea propriilor limite si accepatrea lor, autenticitatea.
De fapt, comunicarea care se stabileste intre medic si pacient are rolul de a contribui la gasirea celei mai bune scheme terapeutice pentru pacientul respectiv, punandu-se pe prim plan bolnavul, nu boala. In cele mai multe cazuri ,deschiderea pacientului fata de medic, si increderea pe care medicul o ofera pacientului, sunt unele din condiile si factorii esentiali pentru procesul de vindecare.
Un alt element important in relatia medic- pacient este faptul ca medicul trebuie sa informeze pacientul din toate punctele de vedere, pregatindu-l in a lua o decizie. Medicul trebuie sa dea dovada de profesionalism si sa trateze din punct de vedere medical pacientii in mod egal.
Arta de a sti sa lucrezi in echipa influentiaza direct actul medical in sine, cu intelegerea de catre pacient ca “autoritate ” nu inseamna lipsa politetii , iar a “amabilitate” nu inseamna slabiciune.
